Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Tragedie fără margini în comuna Dumbrăveni, județul Suceava. Un copil de doar un an și șapte luni a decedat după ce a fost călcat de o mașină. Accidentul s-a produs pe podețul din fața casei.
Potrivit polițiștilor, o tânără de 26 de ani, aflată la volanul unui autoturism, a oprit în fața unei locuințe, unde a stat de vorbă cu cumnata sa, mama copilului. În timp ce femeile discutau, băiețelul s-ar fi deplasat în spatele mașinii, fără să fie observat. Șoferița a încercat să plece de pe loc și a făcut o scurtă manevră de mers înapoi, moment în care l-a lovit pe micuț, trecând cu roata peste el.
Copilul a fost preluat în stop cardio-respirator și transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava. Medicii au început imediat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, viața lui nu a mai putut fi salvată. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...