Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Prefectura Suceava cere oficial Consiliului Local Municipal Suceava să reanalizeze două hotărâri importante privind taxa de salubrizare și taxele locale pentru anul 2026. Instituția atrage atenția că unele taxe speciale ar fi fost stabilite fără temei legal clar și insistă ca nivelul taxelor să fie corelat cu serviciile publice oferite cetățenilor.
Prefectura Suceava transmite un mesaj ferm către administrația locală, atrăgând atenția că taxele și impozitele nu pot fi impuse fără o justificare clară și fără respectarea strictă a cadrului legal. Instituția solicită ca documentul transmis să fie adus de urgență la cunoștința consilierilor locali, înainte de luarea oricărei decizii. Totodată, reprezentanții Prefecturii avertizează că, în cazul apariției unor elemente noi, răspunderea poate fi nu doar administrativă, ci și civilă sau chiar penală. Intervenția Prefecturii vine în contextul unor controverse legate de decizii administrative recente și este prezentată ca o măsură de protejare a cetățenilor, în fața unor eventuale costuri impuse fără explicații suficiente.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...