Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Descoperire importantă la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, unde polițiștii de frontieră suceveni, împreună cu inspectorii vamali, au identificat sute de articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute.
Vineri, în jurul orei 05.00, un autocar înmatriculat în Turcia, care transporta mai mulți cetățeni ucraineni, a fost oprit pentru control la ieșirea din România. În urma verificărilor, autoritățile au decis efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport. În bagajele a trei persoane au fost descoperite 239 de tricouri inscripționate cu mărci cunoscute, fără documente de proveniență. Bunurile, estimate la aproximativ 47.800 de lei dacă ar fi fost comercializate ca produse originale, au fost ridicate și predate autorităților vamale. Trei persoane – un bărbat și două femei cu vârste între 41 și 61 de ani – sunt acum cercetate penal pentru punere în circulație de produse contrafăcute, conform Legii nr. 84/1998.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...