Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Municipiul Suceava intră în rândul autorităților locale care adoptă măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică. După Iași și TPL Suceava, și administrația locală anunță un plan de economisire care vizează iluminatul public, clădirile administrative și transportul electric.
Guvernul a cerut instituțiilor publice să contribuie la diminuarea presiunii asupra Sistemului Energetic Național. Primăria Municipiului Suceava va opri iluminatul ornamental al sediului instituției pe timpul nopții și va evita încărcarea mașinilor electrice în intervalul cu cel mai mare consum, între orele 19:00 și 23:00. Totodată, iluminatul ambiental din zona de agrement a râului Suceava și luminile din Parcul Tătărași vor fi stinse după miezul nopții. Și iluminatul stradal va fi redus. Între orele 21:00 și 00:00, acesta va funcționa la 75% din capacitate, iar în intervalul 00:00 – 05:00 va rămâne la nivelul de 50%, măsură posibilă datorită sistemului de telegestiune instalat încă din 2019 pentru cele peste 7.000 de corpuri de iluminat LED din municipiu. Administrația locală mai anunță limitarea iluminatului interior în clădirile publice în afara programului de lucru, oprirea echipamentelor electrice neesențiale în perioadele de consum ridicat și monitorizarea permanentă a consumurilor energetice. Măsuri suplimentare sunt aplicate și de Societatea de Transport Public Local Suceava. Încărcarea autobuzelor electrice va fi suspendată în intervalele de vârf, între orele 07:00 și 10:00, respectiv între 16:00 și 23:00. Autoritățile spun că toate aceste măsuri au ca obiectiv reducerea consumului de energie electrică și sprijinirea stabilității Sistemului Energetic Național în această perioadă de deficit energetic.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...