Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
O femeie în vârstă de 45 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe Calea Unirii, în zona Grupului Școlar. Mașina în care se aflau două persoane a fost scăpată de sub control și s-a izbit violent de un stâlp aflat pe marginea șoselei.
În urma impactului, stâlpul s-a rupt și a căzut peste autoturism. Potrivit salvatorilor ajunși de urgență la fața locului, una dintre victime, o femeie de 45 de ani, a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Cea de-a doua persoană aflată în mașină nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit și polițiștii criminaliști, care au efectuat măsurători pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Polițiștii rutieri au dirijat traficul, ambele benzi de coborâre fiind blocate în urma incidentului.
Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...