Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Un accident rutier produs sâmbătă seara, pe raza localității Costâna, s-a soldat cu șase victime, dintre care cinci au fost transportate la spital. Impactul s-a produs puțin după ora 21:00, iar imediat după accident, salvatorii au fost alertați printr-un apel la 112.
Mai multe echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, precum și salvatori de la SMURD au ajuns de urgență la fața locului. Potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Suceava, Dan Teodorovici, doi adulți, în vârstă de 37, respectiv 41 de ani, și trei copii, cu vârste de 7, 5 și 2 ani, au primit îngrijiri medicale și au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
Cea de-a șasea persoană implicată în accident a suferit răni ușoare și nu a necesitat transportul la spital.
Polițiștii au deschis o anchetă și efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul rutier.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...