Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Federația SANITAS a anunțat vineri suspendarea grevei generale declanșate pe 28 iulie. Sindicaliștii precizează însă că protestul nu este încheiat până la apariția unui nou proiect al Legii salarizării personalului, plătit din fonduri publice. SANITAS a reușit să atragă un semnal suficient de puternic în fața deciziilor făcute fără consultarea sistemului medical. Sindicaliști au demonstrat în ultimele zile că eforturile protestelor nu sunt zadarnice.
Camera Deputaților a aprobat un amendament la Legea sănătăţii, care permite deblocarea posturilor vacante din Sănătate, în limita bugetului aprobat. Toate unitățile din județul Suceava au reluat activitatea normală, iar pacienții cronici se pot adresa fără restricții la ambulatoriu, conform programărilor. Acțiunile sindicale din toate sectoarele publice precum educație, administrație publică, cultură susțin negocierea unui nou proiect de lege a salarizării. Confederațiile sindicale CNSLR-Frăția, Cartel Alfa, BNS, CSDR și Meridian s-au alăturat mișcării.
Organizația SANITAS va decide zilele următoare dacă protestul va fi reluat sau dacă litigiul de muncă va fi închis. Până atunci, membrii de sindicat vor continua protestul într-o formă simbolică, purtând banderole.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...