Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Primarul comunei Mitocu-Dragomirnei, Radu Reziuc, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce, la finalul lunii ianuarie, și-ar fi agresat concubina și pe fiica acesteia.
Edilul din județul Suceava este cercetat pentru violență în familie față de concubină, loviri și alte violențe, precum și pentru două fapte de lipsire de libertate în mod ilegal.
Potrivit surselor Bucovina TV, primarul a petrecut mai multe ore la audieri, miercuri, la sediul Poliției Salcea. Ulterior, Reziuc a fost încătușat și dus în arestul IPJ Botoșani, sub escorta poliției.
Vă reamintim că edilul și-ar fi bătut concubina și pe fiica acesteia, le-ar fi amenințat cu un pistol, iar apoi le-ar fi sechestrat pentru o noapte întreagă, potrivit declarațiilor făcute publice de cele două victime. La finalul lunii ianuarie, anchetatorii au organizat o percheziție la cabana unde s-ar fi petrecut faptele, fiind ridicate mai multe probe.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...