Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Acțiune amplă a polițiștilor în comuna Arbore. Zeci de persoane au fost sancționate
Polițiștii suceveni au organizat, duminică, o acțiune de amploare pe raza comunei Arbore, din județul Suceava. Scopul principal al acțiunii a fost prevenirea faptelor penale și creșterea gradului de siguranță în mediul rural.
În cadrul controalelor, oamenii legii au legitimat aproximativ 348 de persoane, iar în 52 de cazuri au aplicat sancțiuni pentru încălcarea legislației rutiere sau a normelor privind evidența populației.
Mai multe persoane au fost depistate în timp ce locuiau fără forme legale pe raza comunei Arbore. O tânără în vârstă de 26 de ani, din Șcheia, și o femeie de 67 de ani, din Orțișoara, județul Timiș, au fost amendate pentru această încălcare a legii.
De asemenea, un bărbat în vârstă de 45 de ani, cu domiciliul în orașul Vicovu de Sus, a fost depistat că locuia fără forme legale în comuna Arbore.
Un alt tânăr, în vârstă de 22 de ani, a fost amendat după ce polițiștii au constatat că nu a solicitat eliberarea unui nou act de identitate în urma pierderii celui vechi.
Polițiștii anunță că acțiunile de acest fel vor continua și se vor intensifica în mai multe zone din județul Suceava, având ca scop prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței în comunitățile rurale.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...