Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Vești bune pentru viitorii studenți. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava anunță peste 1.600 de locuri fără taxă pentru programele de licență, în cadrul admiterii pentru anul universitar 2026–2027. Oferta educațională include și câteva noutăți pentru candidați.
În acest an cresc șansele de admitere la Facultatea de Silvicultură a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde numărul locurilor bugetate este mai mare decât la sesiunea de admitere precedentă.
Printre noutățile ofertei educaționale se numără programul de licență „Sport și performanță motrică”, introdus la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, dar și specializarea „Educație timpurie”, propusă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, dacă aceasta va primi autorizarea necesară.
Înscrierile pentru admiterea din 2026 sunt programate în două etape în vară, în luna iulie, și două sesiuni în toamnă, în septembrie, pentru programele unde vor rămâne locuri disponibile.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...