Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Anunț important pentru mii de pensionari din județul Suceava. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat că persoanele cu pensia minimă vor primi anul acesta vouchere pentru cumpărături de sărbători. Anunțul a fost făcut în cadrul Balului Florilor, eveniment organizat de CAR Pensionari Suceava.
În fața seniorilor prezenți la eveniment, Gheorghe Șoldan a spus că sprijinul financiar promis a fost deja prins în bugetul instituției.
„36.000 de pensionari din județul Suceava, anul acesta de sărbători, vor avea vouchere de 250 de lei din partea Consiliului Județean. Și nu doar promit, am prins banii în buget.”
a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.
Președintele Consiliului Județean a precizat că măsura îi vizează pe pensionarii cu venituri mici și face parte din promisiunile asumate la începutul mandatului. Tot în cadrul evenimentului, Gheorghe Șoldan a vorbit și despre alte proiecte aflate în pregătire la nivelul județului, printre care investiții în infrastructură și centre destinate persoanelor nevăzătoare.
„Două dintre aceste centre sunt deja în faza de proiect și vor începe lucrările anul acesta. Unul la Cornu Luncii și al doilea în parteneriat cu Arhiepiscopia, la Gura Humorului.”
a mai declarat președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan.
Șeful administrației județene a ținut să le transmită pensionarilor că va continua întâlnirile directe cu oamenii și că își dorește să rămână aproape de problemele comunității.
„Nu vin doar în campanie. O să vin de fiecare dată lângă dumneavoastră să vă ascult problemele și, dacă pot ajuta, o voi face.”
a menționat șeful administrației județene.
Balul Florilor organizat de CAR Pensionari Suceava a adunat sute de seniori din județ, într-o atmosferă de sărbătoare, muzică și socializare.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...