Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Administrația locală continuă acțiunile de demontare a panourilor publicitare. Miercuri, puțin după ora 04:00, angajați ai serviciului de administrare a domeniului public, însoțiți de viceprimarul municipiului Dan Cușnir și directorul Poliției Locale Ovidiu Doroftei, au intrat pe un teren aflat în proprietate privată pentru a demonta un panou publicitar. Proprietarul susține că intervenția a fost făcută fără acordul său și în timp ce litigiul privind panoul se află pe rolul instanței.
Proprietarul unui panou publicitar amplasat în centrul municipiului Suceava susține că administrația locală a încercat să îl demonteze încă de la sfârșitul săptămânii trecute, însă prima intervenție a eșuat. Potrivit acestuia, angajații Primăriei au venit atunci cu o nacelă, însă au renunțat la acțiune după ce proprietarul a apelat numărul unic de urgență 112.
Câteva zile mai târziu, în primele ore ale dimineții, antreprenorul spune că s-a trezit la proprietate cu viceprimarul municipiului Suceava și directorul Poliției Locale. Cei doi ar fi coordonat demontarea panoului, despre care administratorul susține că este amplasat pe un teren aflat în proprietate privată.
Antreprenorul se află într-un litigiu cu Primăria Suceava, iar unul dintre termenele de judecată este programat chiar miercuri, 22 iulie. Contactați de reporterii Bucovina TV Regional, viceprimarul Dan Ioan Cușnir și directorul Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, nu au oferit până la momentul publicării articolului nici un punct de vedere despre această intervenție matinală.
Potrivit legislației în vigoare, legalitatea unei astfel de intervenții depinde de existența unui temei juridic și de respectarea procedurilor prevăzute de lege. În situația în care o persoană consideră că un bun a fost demontat ori ridicat fără drept, aceasta poate solicita verificarea faptelor atât sub aspect administrativ, cât și, după caz, penal. În funcție de circumstanțele concrete și de probele administrate de organele competente, pot fi analizate eventuale fapte precum distrugerea, dacă bunul a fost deteriorat, sau abuzul în serviciu, dacă funcționari publici și-ar fi exercitat atribuțiile cu încălcarea legii. Încadrarea juridică poate fi stabilită exclusiv de organele de urmărire penală și, ulterior, de instanța de judecată.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...