Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Momentul în care două tinere, în vârstă de doar 21 de ani, au fost lovite în plin chiar pe trecerea de pietoni a fost surprins de o cameră de bord. Incidentul s-a produs sâmbătă seară, în jurul orei 19:00, pe o trecere de pietoni de pe Bulevardul George Enescu.
Imaginile arată cum cele două fete traversau regulamentar, pe zebră, când, la un moment dat, mașina care circula pe bulevard le-a lovit violent și le-a proiectat aproximativ cinci metri în față.
Un taximetrist a sărit în ajutorul victimelor și le-a acordat primul ajutor până la sosirea ambulanțelor. Tinerele au fost preluate de urgență de echipajele medicale ajunse la fața locului.
Polițiștii au deschis o anchetă și efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. Potrivit reprezentanților Poliției, bărbatul aflat la volan are 84 de ani, deține permis de conducere valabil și nu consumase băuturi alcoolice.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...