Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Siguranța în școlile din județul Suceava a fost analizată și din perspectiva activității Jandarmeriei. În cadrul ședinței Colegiului Prefectural, conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean a prezentat bilanțul acțiunilor desfășurate în anul școlar 2025–2026.
Prim-adjunctul Inspectorului-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, colonelul Iulian Macoveiciuc, a declarat că efectivele instituției au acționat zilnic pentru menținerea ordinii și siguranței în zona unităților de învățământ.
"Am acționat zilnic, cu o medie de 10 patrule. În anul școlar 2025–2026 am desfășurat 31 de activități educativ-preventive."
a declarat Iulian Macoveiciuc.
Potrivit Jandarmeriei, la activitățile de prevenire au participat peste 2.600 de elevi. Acțiunile au vizat informarea tinerilor cu privire la violență, răspunderea juridică și comportamentul responsabil în școli.
"La aceste activități au participat 2.620 de elevi, în cadrul mai multor campanii de informare și prevenire."
a mai precizat prim adjunctul IJJ Suceava.
În anul școlar încheiat, jandarmii au înregistrat un dosar penal într-o unitate de învățământ din municipiul Suceava, după ce un elev ar fi avut asupra sa un obiect tăietor-înțepător. De asemenea, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor legale.
"În acest an școlar a fost înregistrată o faptă penală într-un liceu din Suceava și au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale."
a încheiat Iulian Macoveiciuc.
Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava spun că vor continua colaborarea cu Inspectoratul Școlar, Poliția și celelalte instituții implicate, astfel încât și în noul an școlar elevii să beneficieze de un mediu cât mai sigur.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...