Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Protest în fața Ministerului Educației, acolo unde, miercuri, cadre didactice și reprezentanți ai sindicatelor au cerut soluții urgente pentru problemele din sistem. La scurt timp de la începerea manifestației, ministrul Educației, Mihai Dimian, a ieșit în mijlocul protestatarilor pentru a discuta direct cu aceștia. Dialogul a fost unul scurt, dar tensionat, iar ulterior o delegație a fost invitată la negocieri în interiorul instituției.
Sindicaliștii au transmis un mesaj ferm, acuzând măsuri care afectează atât profesorii, cât și elevii. Printre principalele nemulțumiri se numără proiectul noii legi a salarizării și o circulară privind reducerea cheltuielilor de personal, considerată abuzivă.
Protestatarii susțin că promisiunile privind salariile din educație nu au fost respectate și avertizează asupra riscului de subfinanțare a sistemului. În stradă s-au aflat și delegații din Suceava, alături de lideri sindicali locali.
Acțiunea face parte dintr-un calendar mai amplu de proteste anunțat de sindicate. O grevă de avertisment este programată pentru 18 mai, iar o grevă generală ar putea începe pe 25 mai, dacă revendicările nu vor fi soluționate.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...