Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Medicul anestezist din Vatra Dornei care se droga înaintea operațiilor și în timpul intervențiilor chirurgicale a ajuns marți în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Suceava. Anestezistul află acum dacă decizia luată pe 26 mai de un judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Suceava de fi arestat preventiv rămâne definitivă.
Bărbatul a ajuns marți, 2 iunie, în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Suceava, după ce a contestat măsura arestului preventiv. Potrivit anchetatorilor acesta a fost prins în flagrant, iar procurorii DIICOT îl acuză pe acesta că și-ar fi injectat drogurile de mare risc chiar în timpul intervențiilor chirurgicale. Potrivit anchetatorilor, acesta părăsea sala de operații și mergea la baie pentru a-și injecta substanțele pe care și le-ar fi procurat chiar din farmacia spitalului.
În funcție de decizia pe care o vor lua judecătorii de la Curtea de Apel Suceava medicul anestezist află dacă va ajunge în spatele gratiilor sau dacă va beneficia de o măsură mai puțin restrictivă.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...