Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Licitație de aproape trei milioane de lei pentru demolarea a 1.000 de garaje din Suceava, sub semnul întrebării. Procedura a atras o singură ofertă, în condițiile în care documentația ridică probleme legate de lipsa unor informații esențiale.
Primăria municipiului Suceava a scos la licitație un contract estimat la aproape trei milioane de lei pentru demolarea a aproximativ 1.000 de garaje din oraș.
Cu toate acestea, documentația pusă la dispoziția firmelor nu include date esențiale despre lucrări, precum suprafețele garajelor, materialele din care sunt construite, amplasamentele exacte sau existența rețelelor de utilități.
În aceste condiții, la procedură a fost depusă o singură ofertă. Deși lipsesc clarificări importante privind volumul lucrărilor, nu au fost înregistrate solicitări oficiale de lămuriri din partea participanților. În caietul de sarcini este menționat doar un număr estimativ de garaje, fără o planificare urbanistică detaliată atașată documentației. Reprezentanții administrației locale își rezervă, totodată, dreptul de a modifica numărul construcțiilor care urmează să fie demolate, în funcție de necesități. Situația ridică semne de întrebare privind transparența și fundamentarea procedurii, în condițiile în care detaliile tehnice lipsesc, iar competiția a fost practic inexistentă.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...