Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a susținut o declarație politică în care a vorbit despre reformele asumate de actuala coaliție de guvernare și despre impactul acestora asupra cetățenilor și economiei.
Ioan Balan a subliniat că guvernul a pornit la drum cu un set clar de angajamente, prevăzute în Programul de guvernare aprobat de Parlament, printre care se numără reforma companiilor de stat, eliminarea evaziunii fiscale, reducerea risipei bugetare, îmbunătățirea serviciilor publice și creșterea capacității de absorbție a fondurilor europene.
„Unele dintre aceste măsuri deja au fost puse în practică și încep să-și arate efectele favorabile, ceea ce înseamnă că Guvernul este pe drumul cel bun. Alte măsuri au fost profund nepopulare, dar absolut necesare, pentru a corecta erorile ultimei guvernări.”
a precizat deputatul Ioan Balan.
Deputatul sucevean a precizat că reformele nu sunt impuse de Uniunea Europeană, ci cerute de români pentru a avea un stat mai eficient și servicii mai bune, într-un context economic dificil și cu o coaliție de patru partide care trebuie să coaguleze consensul asupra deciziilor nepopulare.
„Reformele nu ni le impune nici Bruxelles-ul, nici altcineva, ci ni le cer românii, care s-au săturat de birocrație, de servicii proaste și de ritmul lent al modernizării. Reforma este sinonimă cu prosperitatea și cu un standard de viață ridicat.”
a mai precizat deputatul sucevean.
Ioan Balan a subliniat că, deși unele măsuri sunt nepopulare, ele sunt esențiale pentru construirea unui stat modern, pentru dezvoltarea economiei și pentru creșterea nivelului de trai al românilor.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...