Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Duminică, 25 ianuarie, începând cu ora 13:00, a avut loc la „Pronia” un eveniment caritabil intitulat „Gastronomie pentru omenie – Împreună pentru Andreea Anița!”.
Un eveniment pe care organizatorii își doresc să îl reediteze cel puțin o dată pe an – poate chiar de două ori, printr-o ediție organizată și în sezonul cald – a adunat zeci de oameni cu suflet mare și antreprenori pasionați de gastronomie, uniți de aceeași cauză: sprijinirea unei familii aflate într-o luptă grea pentru viața copilului lor.
Pentru numeroșii participanți care și-au rupt din timpul lor pentru a fi prezenți la acest eveniment caritabil, mai mulți chefi și antreprenori locali au gătit în aer liber: proțap, preparate la ceaun, smoker, creveți la tigaie, vin fiert, dulciuri și băuturi răcoritoare. Toate acestea au transformat frigul de afară într-un detaliu nesemnificativ în fața solidarității.Organizatorii au ținut să sublinieze că data de 25 ianuarie nu a fost aleasă întâmplător. Ea vine imediat după sărbătoarea Micii Uniri, celebrată pe 24 ianuarie, iar ceea ce s-a întâmplat la Pronia a fost gândit ca o adevărată „horă a solidarității” pentru viața Andreei Anița. Evenimentul „Gastronomie pentru omenie” a continuat astfel conform planului, iar mulți oameni au ales să fie prezenți, chiar și pe o vreme deloc prietenoasă. Duminică seara, în jurul orei 20:00, a fost realizată o centralizare parțială a sumelor încasate. Doar din donațiile făcute la fața locului s-au strâns aproximativ 40.000 de lei, o parte dintre participanți alegând să contribuie direct la eveniment.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...