Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
O femeie în vârstă de 60 de ani, care a fost lovită de un TIR în Săptămâna Mare, și-a pierdut viața miercuri, la spital. Victima a fost transportată în stare gravă la unitatea medicală în Marțea Mare, iar medicii au făcut tot posibilul pentru a-i salva viața.
Victima, o femeie în vârstă de 60 de ani, a fost lovită de un TIR după ce ar fi încercat să traverseze strada printr-un loc nepermis, pe strada Plutonier Ghiniță din municipiul Fălticeni. Femeia a ajuns sub roțile autocamionului în urma impactului.
Un echipaj de ambulanță a transportat victima la spital cu multiple traumatisme. Starea acesteia s-a agravat ulterior.
După mai multe zile în care medicii au încercat să îi salveze viața și au făcut tot posibilul pentru stabilizarea sa, femeia a decedat miercuri, pe patul de spital.
La volanul TIR-ului implicat în accident se afla un bărbat în vârstă de 28 de ani, din județul Brăila. Anchetatorii urmează să stabilească, pe baza măsurătorilor și a probelor administrate la fața locului, modul exact în care s-a produs accidentul.
De asemenea, aceștia verifică dacă victima s-ar fi aflat într-un unghi mort al vehiculului sau dacă ar fi putut fi observată de șofer înainte de impact.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...