Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Trei suspecți din dosarul fabricii de bani descoperite la Burla au fost reținuți. Tipografia clandestină de la marginea pădurii producea bani falși care urmau să ajungă pe piață. Anchetatorii au descins marți la șase adrese, după ce, cu o zi înainte, i-au prins în flagrant pe români cu peste 1,2 milioane de euro.
O casă de la marginea pădurii, care nu ar fi dat niciodată de bănuit, ascundea între cei patru pereți o tipografie clandestină. Zeci de mii de euro falși au fost produși în locuința din comuna Burla, județul Suceava.
Potrivit anchetatorilor, gruparea era formată din trei români și un italian, care i-ar fi învățat cum să falsifice banii.
Suspecții au plecat de la „fabrica de bani” cu două mașini spre Bulgaria. Într-unul dintre autoturisme se afla o sumă importantă de euro falși, care urmau să ajungă pe piața bulgară. Ofițerii de la crimă organizată au urmărit cele două autoturisme până în capitala Bulgariei, Sofia, unde au organizat un flagrant de peste un milion de euro și i-au reținut pe cei doi români și pe bulgarul care urma să intre în posesia sumei colosale.
Imprimeria clandestină destinată fabricării de bani falși a fost înființată în luna octombrie 2025, atunci când liderul grupării a procurat instrumentele și materialele necesare falsificării banilor.
Liderul grupării a fost lăsat intenționat să scape și a fost interceptat ulterior în țară. Acolo l-au așteptat ofițerii DIICOT, care au făcut descinderile ample de marți.
Trei persoane, cu vârste de 25, 31 și 41 de ani, au fost reținute după audieri și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, falsificare de monede, complicitate la falsificare de monede, punere în circulație de valori străine falsificate, precum și deținere de instrumente în vederea falsificării de valori.
Cei trei urmează să ajungă miercuri în fața judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...