Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Concursul a fost organizat de Grădinița cu Program Prelungit Prichindel Suceava, coordonat de prof. Burdujoc Roxana. Parteneri în cadrul concursului au fost Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Direcția Agricolă Suceava.Scopul concursului este să valorifice potențialul creativ al copiilor prin lucrări inspirate din frumusețea și bogăția toamnei. Tema recoltelor i-a ajutat pe copii să înțeleagă mai bine rolul agriculturii, importanța muncii și recunoștinței pentru darurile pământului.
La această ediție au participat 400 de cadre didactice din 126 de grădinițe din județul Suceava. Copiii au realizat 736 de lucrări, un număr impresionant care arată interesul crescut pentru activitățile creative .
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...