Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Tragedia produsă sâmbătă noapte, la intrarea în comuna Ipotești, județul Suceava, a lăsat trei copii orfani. Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost lovit mortal de un șofer care, potrivit polițiștilor, s-ar fi urcat la volan în stare de ebrietate. După impact, conducătorul auto a părăsit locul accidentului.
Victima avea trei copii, care au rămas acum fără tată, iar întreaga comunitate, alături de apropiații familiei, este șocată de tragedia petrecută.
Accidentul a fost semnalat sâmbătă, cu puțin înainte de miezul nopții, de o femeie care a observat trupul bărbatului zăcând la marginea drumului și a apelat numărul unic de urgență 112. Din păcate, echipajele de intervenție sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, fiind nevoite să constate decesul.
Potrivit anchetatorilor, toate indiciile conduc către un bărbat de 42 de ani din Ipotești, identificat după aproximativ opt ore de verificări în bazele de date și de analiză a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. Acesta a fost adus la audieri duminică, în jurul amiezii, iar spre seară polițiștii rutieri au dispus reținerea sa pentru 24 de ore.
Bărbatul este cercetat pentru ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...