Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Elevii din județul Suceava au obținut rezultate remarcabile la Olimpiada Națională de Matematică. Aceștia au confirmat încă o dată performanța și tradiția școlii sucevene în domeniul științelor exacte. Competiția, aflată la cea de-a 76-a ediție, s-a desfășurat în perioada 30 martie – 3 aprilie, la Drobeta-Turnu Severin, pentru clasele V–VIII și la Alba Iulia, pentru clasele IX–XII.
Lotul județului Suceava, alcătuit din 12 elevi: 5 de gimnaziu și 7 de liceu, a reușit să obțină un total de 8 distincții, constând în medalii de argint, bronz și mențiuni de onoare.
Trei elevi au fost recompensați cu medalii de argint: Sfichi Andrei, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, care s-a calificat și la proba de baraj, Ștefănescu Andrei Răzvan, elev în clasa a VI-a la aceeași unitate de învățământ și Poinaru Rareș Aurel, elev în clasa a XII-a, tot la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”.
Alți trei elevi au obținut medalii de bronz. Este vorba despre Spînu Cezar Damian, elev în clasa a V-a, Ignat Miriam, elevă în clasa a X-a la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului și Aparaschivei Tudor Andrei, elev în clasa a XI-a, toate rezultatele fiind susținute de o pregătire constantă și de implicarea cadrelor didactice.
De asemenea, două mențiuni de onoare au fost acordate elevilor Costîn Victor, din clasa a VII-a la Școala Gimnazială Râșca, și Iluc Darius, elev în clasa a VII-a la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava.
Rezultatele obținute reflectă nu doar nivelul ridicat de pregătire al elevilor, ci și efortul susținut al profesorilor care i-au îndrumat. Dincolo de medalii, aceste performanțe vorbesc despre pasiune, disciplină și dorința de a excela într-un domeniu exigent.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...