Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de ploi, valabilă în cea mai mare parte a țării, începând de joi și până sâmbătă dimineață. Potrivit meteorologilor, sunt așteptate precipitații însemnate cantitativ, în regiuni extinse din Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, dar și în sudul și estul Transilvaniei.
Precipitațiile vor avea caracter de aversă, iar în intervalul vineri – sâmbătă vor fi însoțite izolat de descărcări electrice și, pe alocuri, de grindină.
Cantitățile de apă estimate pot ajunge, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, la 20–30 l/mp, iar izolat chiar la 40–60 l/mp, ceea ce poate genera disconfort și probleme locale, în special în zonele deja vulnerabile la acumulări de apă.
În zona montană, vremea va cunoaște o schimbare mai accentuată. În Carpații Meridionali, iar din noaptea de vineri spre sâmbătă și în Carpații Orientali, la altitudini de peste 1.800 de metri, precipitațiile se vor transforma treptat în ninsoare. Meteorologii estimează depunerea unui strat de zăpadă de aproximativ 10–20 de centimetri, semn că iarna nu a părăsit complet crestele înalte.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...