Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Varianta ocolitoare a municipiului Fălticeni a trecut de ultima etapă de avizare înainte de aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a precizat că proiectul a primit aviz favorabil în Consiliul Tehnico-Economic Interministerial din cadrul Ministerului Dezvoltării.
Potrivit acestuia, după adoptarea Hotărârii de Guvern, proiectul va fi preluat de Consiliul Județean Suceava, instituție care va putea organiza licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor. Contractul este estimat la aproximativ 420 de milioane de lei și va avea o durată de 24 de luni. Seful administrației județene afirmă că unul dintre principalele obstacole a fost traseul inițial, care traversa o arie protejată Natura 2000. Acesta a fost modificat împreună cu proiectanții, reprezentanții DRDP Iași și ai Primăriei Fălticeni, astfel încât să evite complet zona protejată. Noua variantă ocolitoare va avea aproximativ 8,3 kilometri și va include trei sensuri giratorii, două noduri rutiere, patru pasaje și viaducte, precum și două parcări. Potrivit autorităților județene, investiția va prelua traficul de tranzit și va contribui la reducerea aglomerației, a poluării și a timpilor de deplasare prin municipiul Fălticeni.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...