Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Consiliul Județean Suceava pregătește pentru anul 2026 cel mai mare buget din istoria instituției, cu sume record alocate investițiilor și proiectelor de dezvoltare. Proiectul de buget va fi supus aprobării în ședința deliberativului județean programată pe 29 aprilie.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că veniturile estimate pentru anul 2026 se ridică la peste 1,04 miliarde de lei, iar cheltuielile depășesc 1,17 miliarde de lei.
„Ținând cont de sumele prevăzute în legea bugetară anuală, de finanțările PNDL, Anghel Saligny și PNRR, dar și de fondurile europene și veniturile proprii, am construit un buget solid pentru județul Suceava.”
a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.
Din totalul cheltuielilor, peste 748 de milioane de lei, adică peste 63%, sunt direcționate către secțiunea de dezvoltare, ceea ce înseamnă investiții în infrastructură, sănătate, turism și proiecte europene.
Un capitol important îl reprezintă infrastructura rutieră, unde sunt alocate peste 655 de milioane de lei pentru drumuri și poduri, prin Consiliul Județean și Direcția Județeană de Drumuri și Poduri.
Printre proiectele majore se numără modernizarea și extinderea Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava, lucrări la Parcul Industrial Bucovina, dezvoltarea infrastructurii turistice la Cetatea de Scaun, Pasul Stănișoara și Drăgușeni, dar și noi investiții în zonele Rarău, Cacica și Slatina.
„Una dintre prioritățile noastre rămâne infrastructura rutieră, dar și dezvoltarea turismului și a serviciilor publice pentru suceveni.”
a mai precizat șeful administrației județene.
În domeniul sănătății, bugetul include modernizarea Spitalului Județean Suceava și înființarea de noi compartimente medicale, iar în zona socială sunt prevăzute fonduri pentru centre de îngrijire, tichete sociale pentru pensionari și programe de sprijin pentru categoriile vulnerabile. De asemenea, sunt alocate fonduri pentru proiecte culturale, sportive, pentru culte religioase și un fond de rezervă destinat situațiilor neprevăzute. Bugetul urmează să fie analizat și aprobat de consilierii județeni în ședința de la finalul lunii aprilie.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...