Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Lucrările de construire a Campusului II al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, dezvoltat în zona Moara, se desfășoară conform graficului stabilit, toate investițiile fiind în prezent în execuție. Declarația a fost făcută la Bucovina TV de rectorul instituției, prof. univ. dr. Mihai Dimian, care a precizat că proiectele au fost continuate datorită stadiului avansat în care se aflau.
Potrivit rectorului USV, campusul dual dedicat educației tehnice în sistem dual face parte dintr-un program național care a inclus inițial 28 de proiecte, dintre care doar opt au fost menținute în implementare. Universitatea suceveană se numără printre acestea, rectorul afirmând că proiectul USV se situează chiar între primele trei la nivel național din punctul de vedere al stadiului de realizare.
În ceea ce privește progresul lucrărilor, campusul dual a depășit pragul de 60% execuție, iar căminul studențesc este aproape finalizat, cu un grad de realizare de aproximativ 98,5%.
Rectorul a mai anunțat că, în data de 17 februarie, a fost contractată execuția branșamentului de alimentare cu apă potabilă și a racordului la rețeaua de canalizare pentru complexul de cazare din Campusul II, investiție finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Termenul estimat pentru finalizarea acestor lucrări este sfârșitul lunii iunie.
Conducerea universității menționează că noul cămin studențesc de la Moara va fi dat în folosință în toamna acestui an universitar.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...