Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Consiliul Județean Suceava a primit astăzi, la Palatul Administrativ, vizita unei delegații diplomatice formate din ambasadorul Republicii Elene în România, E.S. Lili Evangelia Grammatika, ambasadorul Republicii Filipine în România, E.S. Noel Servigon, și consilierul economic al Ambasadei Ungariei în România, Dorottya Fegyver.
Delegația, însoțită de Mihai Robu, organizatorul Festivalului Trufelor, a fost primită de vicepreședinții Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu și Stelian Simeria, precum și de administratorul public al județului, Cezar Ioja. În cadrul întâlnirii desfășurate în Sala Unirii, reprezentanții administrației județene au prezentat principalele direcții de dezvoltare ale județului Suceava, proiectele de investiții aflate în derulare și obiectivele strategice ale administrației. Discuțiile au vizat, de asemenea, potențialul turistic și economic al Bucovinei, promovarea produselor locale și a patrimoniului cultural, precum și preocuparea Consiliului Județean Suceava pentru atragerea investițiilor străine și dezvoltarea relațiilor de colaborare cu parteneri internaționali. La finalul întâlnirii, oficialii și-au continuat programul prin vizitarea Muzeului Național al Bucovinei și a Cetății de Scaun a Sucevei. În cursul după-amiezii, invitații vor vizita târgul „Lume, lume... Hai la târg!”, organizat de Muzeul Național al Bucovinei, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, eveniment dedicat promovării meșteșugurilor tradiționale, producătorilor locali și patrimoniului cultural al Bucovinei. Programul va continua la Cacica, unde delegația va lua parte la deschiderea celei de-a VI-a ediții a Festivalului Trufelor, organizat de International Truffle Festivals Association și Bucovina Adventure Team, în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, precum și cu Primăria și Consiliul Local Cacica. Consiliul Județean Suceava sprijină ediția din acest an a Festivalului Trufelor prin Centrul Cultural „Bucovina”, cu suma de 60.000 de lei. Finanțarea este destinată susținerii unei părți importante a programului artistic al evenimentului, acoperind prestațiile mai multor artiști invitați, inclusiv concertul susținut de Feli, programat în seara zilei de sâmbătă.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...