Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier IPJ Botoșani
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
32 de tineri din mai multe localități ale județului Suceava s-au alăturat proiectului școlii de vară Bucovina Media Academy. Startul proiectului a fost dat luni, iar participanții au răspuns cu entuziasm invitației.
Bucovina TV Regional, în colaborare cu Rotary Club Cetate Suceava, organizează acest proiect. Reprezentanții clubului spun că inițiativa răspunde dorinței de a sprijini dezvoltarea tinerilor, oferindu-le oportunitatea de a-și îmbogăți cunoștințele, de a descoperi culisele televiziunii și de a lega noi prietenii.
Timp de cinci zile, participanții vor descoperi, alături de lectori, tainele televiziunii și vor avea ocazia să lucreze îndeaproape cu reporteri, cameramani și alți membri ai echipei Bucovina TV Regional. Timp de trei ore, în fiecare zi, aceștia vor participa la cursuri teoretice și ateliere practice, în care vor învăța cum se realizează un material jurnalistic, de la documentare și filmare până la montaj și prezentare.
Până la finalul săptămânii, tinerii vor crea propriul conținut media, care va fi publicat pe paginile de socializare ale Bucovina TV Regional. La încheierea școlii de vară, cele mai bune materiale și cei mai implicați participanți vor fi premiați.
Nu exista comentarii. Fii primul care comenteaza!
Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obțin...
Cetatea 1932 Suceava s-a impus în fața celor de la Dumbrăvița, grație unui joc eficient și a unui final de meci gestionat foarte bine. Sucevenii au tranșat...
Alarmă cu drona, vineri seara în vama Siret. Alertă s-a dat aproape de ora 21:00, iar traficul prin punctele de trecere a frontierei Siret-Porubne și Vicovu de Sus-...
Acoperișul afectat de incendiul de vinerea trecută din Burdujeni va fi reabilitat de un club de afaceri din Suceava. Membrii ALES au stat de vorbă cu oamenii din zonă și...
Un tir a fost scăpat de sub control și s-a oprit într-un trunchi de copac, joi după amiază, pe drumul DN15C, la ieșire din comuna Boroaia. Incidentul s-a petrecut c...
PSD pune două condiții pentru a susține viitorul guvern. Președintele partidului, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații cer schimbarea direcției economice și formar...